Desenele copilariei

miercuri, 3 iulie 2013



Toţi am fost copii !! Am prins o perioadă cu desene animate foartee foarteee frumoase!! ... Unele din ele se difuzează la ore târzii .Unele mai sunt şi ziua !! . 
Am să vă prezint câteva din desenele mele preferate . 


Laboratorul lui Dexter .


Laboratorul lui Dexter (engleză Dexter's Laboratory) este un serial american de desene animate creat în anul 1995 de Genndy Tartakovsky. Serialul prezintă viața unui băiețel de aproximativ 8 ani pe nume Dexter, ce este tachinat de sora lui Dee Dee, cu un IQ foarte mare ce are un laborator secret plin de tehnologii foarte avansate ascuns în spatele unei bibloteci. El are și un dușman pe nume Mandark, care este la fel deștept ca Dexter, poate chiar mai deștept.


Johnny Bravo.

Johnny Bravo este un serial de animație american, creat de Van Partible. Prima dată a rulat pe data de 7 iulie 1997, pe Cartoon Network.

Sursa : Wikipedia



Fetitele Powerpuff.



Fetițele Powerpuff (engleză: The Powerpuff Girls) este un serial american de desene animate despre trei fetițe (Blossom, Bubbles și Buttercup) care dețin din naștere superputeri. Au fost create prin combinarea elementelor dulce, acrișor și ceva fermecător, la care s-a adăugat accidental elementul X (engl.: Chemical X). Ele își dedică viața luptei împotriva criminalității și a răului din lume, alături de creatorul și totodată tatăl lor, Profesorul Utonium. Serialul este creat de desenatorul Craig McCracken, și a fost produs până în 2001 de Hanna-Barbera, iar apoi de Cartoon Network Studios.




Sursa:Wikipedia


Tom si Jerry.


Tom și Jerry este o serie desene animate, care prezintă o pereche de dușmani, o pisică de casă și un șoricel, creată de William Hanna și Joseph Barbera pentru studiourile Metro-Goldwyn-Mayer. Timp de 17 ani, cuplul de animatori a lucrat aproape numai la Tom și Jerry, regizând mai mult de 114 scurt metraje, care se bazau mai mult pe mișcare în dauna dialogului. În anul 1957 MGM a decis să închidă studioul de animație din cauza nerentabilității (un serial de șapte minute cu Tom și Jerry costa 35.000 de dolari),:53 și să le redifuzeze pe cele deja existente.

În 1960 MGM semnează un contract cu studioul cehoslovac Rembrandt Films în urma căruia s-au produs 13 scurt-metraje cu cele două personaje,regizate de Gene Deitch. Desenele erau considerate neobișnuite și, în multe feluri bizare. Deoarece fiecare desen avea doar un buget de 10.000 de dolari, s-a trecut la animația limitată, Gene Deitch fiind nevoi să redeseneze personajele cu mai puține detalii și bolnăviciose iar deseori apărea efectul de motion blur. În 1963 MGM cere studioului Sib Tower 12 să creeze alte 34 de scurt metraje, de data aceasta regizate de Chuck Jones. Mami doi Pantofi este înlocuită de un bărbat alb care îl pedepsește în mod repetat pe Tom, bătându-l cu grătarul și turnându-i pe gât o sticlă întreagă de băutără carbogazoasă.

Începând cu anul 1965, desenele au fost cenzurate de Chuck Jones la cererea MGM, fiind scoase scenele care făceau referi rasiale asupra negrilor (Mami doi Pantofi fiind înlocuită în mai multe dintre desene cu o femeie albă), chinezilor și indienilor.



Sursa:Wikipedia

Edd Ed si Eddy.


Ed, Edd n Eddy (tradus Ed, Edd și Eddy, de asemenea abreviat în engleză EEnE) este un serial de animație americano-canadian creat de Danny Antonucci și produs de compania canadiană a.k.a. Cartoon. A fost prima dată difuzat pe Cartoon Network la data de 4 ianuarie 1999. Serialul aduce aminte de desenele animate create între anii '40 și '70. Acțiunea se petrece în jurul a trei adolescenți, cunoscuți ca „Ezi”, care locuiec într-o suburbie. Condusă neoficial de Eddy, gașca încearcă să obțină prin diverse metode bani de la copii din vecini, cu care să cumpere sfarmă-fălci, dar, de cele mai multe ori, acestea eșuează.

Înainte de a semna un contract cu Cartoon Network, Antonucci a propus serialul postului Nickelodeon, dar canalul dorea control creativ asupra serialului, lucru cu care Antonucci nu era de acord. Pe lângă seria propiu-zisă au fost create mai multe episoade speciale și două cărți, mai multe reviste de benzi desenate și jocuri video. Seria a fost înceiată cu filmul Ed, Edd și Eddy - Marele Show, care a avut premiera pe 8 noiembrie 2009. Este difuzat în multe țări ale lumii, însă în mod ciudat, nu și în Canada. Inițial trebuiau să fie difuzate doar patru sezoane; totuși, Cartoon Network a dat undă verde pentru încă două, ajungându-se astfel la șase sezoane.

Ed, Edd și Eddy a primit în general recenzii pozitive. Serialul a atras o audiență de 31 de milioane de familii, a fost difuzat în 30 de țări și a fost popular în rândul copiilor și al adulților. A primit mai multe premii și nominalizări și, după zece ani, este desenul cu cea mai lungă difuzare pe Cartoon Network și a oppta cea mai longevivă serie animată.



Sursa:Wikipedia



Spioanele.

Spioanele (Totally Spies!) este un serial de animație produs de compania franceză Marathon. Producția a început în anul 2001. De asemenea s-a făcut un film animat de 90 de minute, Totally Spies! care a avut premiera pe data de 22 iulie 2009, în Franța. În decembrie 2011, Marathon a anunțat că seria va continua cu sezonul al șaselea, care va fi difuzat în 2013

Sursa:Wikipedia


Familia The Flintstones (în română, Aventuri în epoca de piatră) este un serial american de televiziune de desene animate prezentate de canalul de televiziune ABC și produs de Hanna-Barbera Productions.
The Flintstones este unul dintre cele mai pline de succes seriale de televiziune create vreodată. Inspirat din acțiuni ale serialelor anilor 1950, așa cum ar fi The Honeymooners, The Flintstones se referă la viața de zi cu zi a unui "primitiv", Fred Flintstone, membru al "clasei muncitoare" din "epoca de piatră". Aventurile sale zilnice, precum și ale familiei sale, respectiv ale vecinilor și prietenilor lor din casa de alături, alcătuiesc structura și substanța serialului.

Serialul a fost prezentat în varianta originală de compania de televiziune ABC și a durat între 1960 și 1966. Ulterior, serialul a fost repreogramat de mai multe ori de către Screen Gems, Worldvision Enterprises, Turner Program Services și, respectiv de Warner Bros. Television, care are actualmente dreptul de proprietate al întregii serii.

Aventura se petrece într-o "Epoca de piatră", care imită la indigo societatea americană a deceniului 1961 - 1970. Totul pare a fi făcut din piatră, inclusiv numele protagoniștilor care sunt cuvinte referitoare la pietre și roci. Aici își are sălașul Fred Flinstone (Flintstone = "Silex") care este căsătorit cu Wilma. "Câinele" lor este de fapt un dinozaur pe nume Dino. Fiica lui Fred Flintstone se numește Pebbles (Pebbles = "Pietricele"). Familia Flintstone îi are ca vecini pe Betty și Barney Rubble {Rubble = "Pietre sfărâmate"/"Pietriș"), cu care se înțeleg foarte bine. Ei locuiesc în Bedrock {"Piatră de bază"). Ambele familii sunt puțin trăznite și au diverse aventuri hazlii.





Sursa:Wikipedia




Ce-i cu Andy ?



Ce-i cu Andy? este un serial de animație canadian care a debutat în septembrie 2001 pe postul TV Teletoon. Serialul a fost difuzat pe canalul Jetix, insă acesta nu se mai difuzează începând cu 19 Septembrie 2009 când Jetix a devenit Disney Channel.



Sursa :Wikipedia

Curage , catelul cel fricos.


Curaj, cățelul cel fricos (engleză Courage the Cowardly Dog) este un serial de desene animate american nominalizat la Premiile Oscar, creat de John R. Dilworth, care a regizat fiecare episod. Serialul îi are ca protagoniști pe Curaj, stăpâna lui, Muriel Traistă (engleză Bagge), o femeie bătrână cu origini scoțiene și Eustache Traistă (engleză Bagge), un fermier bătrân, împreună cu care locuiește într-o fermă din mijlocul orașului ficțional Nicăieri din Kansas.



Sursa : Wikipedia   




Popeye marinarul .


Popeye Marinarul este un personaj celebru de benzi desenate și de desen animat, care a debutat în revista de benzi desenate Timble Theatre, în 1929, ca personaj secundar. Personajul a fost creat de E.C. Segar. Acesta este înfățișat ca fiind un marinar musculos, care fumează dintr-o pipă grosolană. Mitul spanacului care îi dă puteri supraomenești s-a născut dintr-o simplă greșeală de tipar, conform căreia această legumă conține de 10 ori mai mult fier ca în mod obișnuit.

Acesta și-a făcut prima apariție pe marele ecran, alături de iubita lui Olive Oyl și rivalul său Bluto într-un desen animat " Betty Boop " din 1933 intitulat chiar Popeye Marinarul, realizat de Frații Dave și Max Fleischer, cei care de asemenea vor continua seria de desene animate până în 1942, când va începe perioada Famous Studios (1942 - 1957). Este de asemenea și episodul primei apariții a cântecului "I'm Popeye the Sailor man", compus special pentru acest desen animat.

Sursa:Wikipedia

 Danii was here :)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu